marți, 8 septembrie 2015

Cum îţi înveţi copilul să accepte criticile

(autorSilvia Marinescu - www.121.ro)
Pe măsură ce copiii cresc, relaţia cu părinţii lor devine din ce în ce mai tensionată, atunci când vine vorba de critici. Pentru un copil, e dificil să accepte o critică fără să se supere, fără să atribuie acesteia un rol total negativ şi fără să încerce să îndrepte ceea ce este criticat. Copiii mai mari, cu precădere cei ce se îndreaptă spre adolescentă, au senzaţia că deja ştiu totul şi că părinţii nu au cum să îi înţeleagă şi de aceea îi critică.
Pentru părinţi, poate să fie frustrant; însă trebuie să ştii că perioada de răzvrătire este firească în etapa de dezvoltare a unui copil. Trebuie să înveţe să facă faţă criticilor, să le accepte şi să încerce să schimbe ce e de criticat aşa cum au învăţat toate lucrurile pe care le cunosc până în momentul acela.
Tocmai de aceea, e important ca tu să le dai un exemplu pozitiv. Dacă un copil vede că tu, în faţa unei critici, devii agresivă şi arunci şi tu cu reproşuri, aşa va face şi el. De aceea, este important să ai grijă ca între comportamentul tău şi ceea ce îi înveţi pe ei să nu existe discrepanţe. Nu-i poţi spune să nu fie agresiv când tu eşti aşa. Dacă el îţi aduce ţie critici, nu te folosi de argumentul superiorităţii tale ca părinte, ci încearcă să-l înţelegi şi să-i explici, cât mai calm, cum stă situaţia. 
În plus, trebuie să-ţi pregăteşti copilul să accepte critici şi din afara familiei. Pe măsură ce creşte şi merge la şcoală, cunoaşte alţi oameni etc., el va trebui să ştie să accepte şi alte păreri şi să fie criticat. Pregăteşte-l pentru astfel de situaţii, oferindu-i câteva lecţii simple.
Atunci când accepţi critica adusă cuiva, trebuie să îl priveşti în ochi, să nu te strâmbi, să nu faci gesturi neplăcute. Spune-i celui mic că asta e dovadă de respect şi să încerce să se pună în locul interlocutorului, să vadă dacă i-ar conveni să primească astfel de gesturi.
Nu-l lăsa să te întrerupă sau să se agite dacă îl critici. E important să îi explici că trebuie să asculte ce are celălalt de spus, cu calm. La fel de important este să şi înţeleagă ce spune celălalt şi să afirme asta: “înţeleg”. Explică-i că a înţelege ceva nu înseamnă a fi de acord cu acel ceva.
Cel mai important lucru: explică-i cât de important e să încerce să rezolve problema de la care s-a pornit. A asculta cuminte o critică nu înseamnă că modifici ceva, ci trebuie să ţii cont de ceea ce nu faci bine sau de ceea ce trebuie să faci mai bine. Dacă, totuşi, nu poate modifica nimic, explică-i importanţa de a discuta despre asta deschis, de a comunica problemele şi nu de a spune “o să fac” când ştie că nu va face.
Să îţi menţii calmul şi să accepţi critica poate să fie o misiune grea, mai ales pentru un copil în creştere. Trebuie să îţi faci copilul să înţeleagă că, dacă reuşeşte să îşi însuşească caracteristicile de mai sus, îi va fi mai bine pe viitor şi va da semne de maturitate – ceva la care majoritatea copiilor visează, de la o anumită vârstă: “abia aştept să mă fac mare!”.
Spune-i că, dacă i se pare ciudat ceea ce i se spune, poate să mai întrebe pe cineva. Încurajează-i întrebările în caz că nu înţelege ceva. De la tine trebuie să înţeleagă că o critică nu înseamnă un monolog, ci un dialog.
De asemenea, că tot discutam mai sus despre puterea exemplului, permite-i şi lui să te critice pe tine, fără să îi spui că nu are voie sau ceva de acest gen. E important să înveţe că şi el poate să critice pe alţii.
Ca părinte, de asemenea, îţi revine rolul de a-i explica copilului diferenţa dintre o critică şi o ceartă: nu întotdeauna o critică înseamnă o ceartă, iar cuvântul nu are atâtea conotaţii negative cum pare. Copilul trebuie să ştie că, dacă este criticat, asta nu înseamnă că este certat sau că este un copil rău, ci doar că sunt lucruri pe care trebuie să încerce să le facă mai bine.
Explică-i că toată viaţa va avea parte de critici, directe sau indirecte, şi că e de preferat să le dorească, decât să nu aibă deloc parte de ele. Critica este primul pas în ce priveşte îmbunătăţirea caracterului şi a persoanei sale.

ONE RESPONSE TO “CUM ÎŢI ÎNVEŢI COPILUL SĂ ACCEPTE CRITICILE

  1. In primul rand prin exemplul personal. A gresi este omeneste si acceptand criticile ca pe ceva normal si firesc, nu facem altceva decat sa dovedim ca suntem OAMENI. Pe de alta parte conteaza enorm si tonul pe care se face critica: calm, prietenos si mai presus de toate – PARINTESC. Critica are in primul rand un rol de informare si in absenta unor dovezi certe ale unor intentii rautacioase, critica trebuie facuta pe un ton normal de informare, de instiintare, de simpla aducere la cunostinta a erorii.

Sursa:       http://orientari.wordpress.com/2014/06/09/cum-iti-inveti-copilul-sa-accepte-criticile/

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu