Am aniversat anul acesta 150 de ani de la crearea României ca stat modern, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei reprezentând ocazia lui Mihail Kogalniceanu de a tine cel mai frumos discurs la întronarea unui principe român.
Model memorabil în care se concentreazã trãsãturile esentiale ale stilului oratoric, claritatea si concizia, discursul lui Kogãlniceanu este un veritabil elogiu adus ratiunii: „Fii, dar, omul epocii, fã ca legea sã înlocuiascã arbitrariul; fã ca legea sã fie tare, iar tu, Maria Ta, ca domn, fii bun, fii blând, fii bun si mai ales pentru acei pentru care mai toti domnii trecuti au fost nepasãtori sau rãi. [...] Fii simplu, Mãria Ta, fii bun, fii domn cetãtean; urechea ta sã fie pururea deschisã la adevãr si închisã la minciunã si lingusire” .
Discursul este concentrat, înscriindu-se în solemnitatea unicã a momentului, subliniindu-i importanta prin cuvinte simple, idei clare si concise, fiind în fond o definitie aplicatã în viata publicã a bunului-simt.
Termen filosofic antic, reintrodus în secolul al XVII-lea, odatã cu rãspândirea cartezianismului, bunul-simt a dobândit o largã varietate de sensuri de la prima definitie a lui Descartes – „puterea de a judeca bine si de a distinge adevãrul de fals, care este tocmai ceea ce se numeste bunul-simt sau ratiunea, este în mod natural egalã la toti oamenii” .
Adesea, bunul-simt este confundat cu simtul comun, acesta din urmã implicând ideea unei facultãti comune tuturor oamenilor, care s-a dezvoltat în noi pe parcursul acumulãrii succesive, empirice, a adevãrurilor primare, ajungând sã fie redus la media valorilor unei societãti.
Bunul-simt nu este un dat primar, nu este un atribut al fiintei sale. Bunul-simt merge mai departe, este o sintezã de aspiratii ce implicã o în sine o întreagã filosofie de viatã care îmbinã dimensiunea cunoasterii cu cea eticã, cerând si promovând un cumul de virtuti morale precum întelepciunea, onestitatea, echitatea, compasiunea etc. Bunul-simt amendezã întotdeauna aberatiile inteligentei precum infatuarea, vanitatea, egocentrismul, autosuficienta, intoleranta.
Alexandru Paleologu definea astfel conceptul: „Bunul-simt nu e, cum crede lumea, o formã primarã a inteligentei, un succedaneu inferior al acesteia. Existã (si cât de adesea) inteligentã fãrã bun-simt, dar bun-simt fãrã inteligentã nu. Se confundã mai totdeauna bunul-simt cu simtul comun; e adevãrat cã merg o bunã parte de drum împreunã, pornind de la constatãri elementare. Dar simtul comun cade repede în aporii sau platitudini, în vreme ce bunul simt îsi urmeazã drumul ajungând la descoperiri senzationale...” .
Concept filosofic si etic al culturii clasice, bunul-simt e solidar cu ratiunea, cu care a fost de altfel asimilat. Este deci normal ca bunul simt sã nu fie o normã de conduitã în epocile de profunde transformãri, când vechea ordine e distrusã, fãrã însã ca cea nouã sã fie încã realizatã. Ratiunea este astfel golitã de orice continut etic, fiind asimilatã cu gândirea mecanicistã, ce presupune o bunã organizare a intelectului, însã aduce specializarea excesivã, îngustarea orizontului, opusã gândirii intuitiv-creatoare .
Lãsând la o parte valoarea moralã a bunului-simt, interesul pentru acest concept în cultura românã are si o justificare practicã. Din pãcate, acest ideal nu face parte din etosul autohton, fiind primit târziu, odatã cu influenta francezã, asimilatã superficial, care a pãtruns greu în profunzimea societãtii românesti . Se vorbeste de bunul-simt traditional, de cuviinta si respectul omului simplu fatã de obiceiuri si traditii, criteriile de evaluare reducându-se numai la evidentierea calitãtilor, fãrã a pomeni nimc despre defecte. Dar dacã se întelege bunul-simt ca un concept filosofic mai complex si specific, asa cum l-am prezentat mai înainte, atunci lucrurile stau putin diferit.
Consideratiile de mai sus vorbesc însã despre necesitatea asumãrii bunului simt, în primul rând de cãtre elite, cãci spectrul falimentului etic si profesional al acestora determinã confuzia valorilor si, implicit, a criteriilor de apreciere în toate domeniile vie\ii sociale ale unei tãri. Idealul meritã însusit din tot sufletul, cu atât mai mult cu cât fundamentele culturale ale bunului-simt ne îndreaptã spre originile civilizatiei europene moderne.
.......................
BIBLIOGRAFIE:
Alexandru Zub, Mihail Kogãlniceanu, arhitect al României moderne, Editura Institutul European, Iasi, 2005, pag. 76.
René Descartes, Discurs despre metoda de a ne conduce bine ratiunea si a cãuta adevãrul în știinte, (traducere de Daniela Roventa-Frumusani si Alexandru Boboc), Editura Academiei Române, Bucuresti, 1990, pag. 114.
Alexandru Paleologu, Bunul-simt ca paradox, Editura Cartea Româneascã, Bucuresti, 1972, pag. 10.
Note Blog "Nostalgie despre bunul simt":
* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere!
Cu stimă - Remus Constantin Raclău
* Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi.
- Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model:
"CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu