vineri, 18 septembrie 2015

Respectul de sine, trăsătură majoră a personalităţii germane

septembrie, 2011

Germanii nu sunt “reci”, aşa cum se spune. Este vorba numai de o educaţie complet diferită de cea a noastră. Cunoscându-i mai bine, ei ni se înfăţişează ca persoane foarte rezervate, care se respectă şi îşi fac timp pentru activităţile preferate.



Decât să puneţi întrebări indiscrete, mai bine vorbiţi depre starea vremii
În general, germanii sunt calmi şi se exteriorizează foarte puţin. Dacă se enervează, preferă să se plimbe decât să ridice tonul. Au puţini prieteni, dar buni, şi nu simt nevoia de a-şi face mereu alţii. Când intră cu cineva în contact, nemţii au nevoie de timp pentru a se deschide, chiar dacă interlocutorul le este simpatic. Ei nu comunică uşor încă de la primele întâlniri, aşa cum fac românii.

Nu-i judecaţi “româneşte”

Pentru a nu-i judeca greşit, trebuie să înţelegeţi că germanii se deosebesc de noi. Respectul lor de sine este atât de bine dezvoltat, încât la unii dintre ei îmbracă haina egoismului. Germanii nu-şi sacrifică timpul şi confortul în favoarea nimănui, cu excepţia cazului în care acest sacrificiu ar fi benefic  şi pentru ei.

Nemţii gândesc întotdeauna practic. Din toate soluţiile care li se înfăţişează pentru rezolvarea unei probleme, o aleg pe cea mai simplă şi mai convenabilă pentru ei, potrivit dictonului „doresc să am liniştea mea”. În cadrul acestei abordări, raţiunea învinge sentimentalismul, drept pentru care să nu vă aşteptaţi să găsiţi prea multe persoane care să se gândească la dumneavoastră „omeneşte”, cu inimă de bun samaritean, aşa cum încă se mai întâmplă în România.

Germanii se respectă şi pentru că ei învaţă de mici să facă ce vor şi ce le place, şi nu “ce trebuie” (cum impune sistemul educaţional de la noi). Este cultivată, încă de la cele mai fragede vârste, libera iniţiativă şi nu se practică politica „pumnului în gură” din şcolile româneşti.

Nu daţi greş în Germania dacă aveţi bun simţ

Bunul simţ este la mare preţ peste tot în lume, inclusiv în Germania. Dacă uneori în România atunci când vă comportaţi cu bun simţ sunteţi “luat de fraier”, în Germania nu veţi da greş în relaţiile interumane dacă adoptaţi această atitudine. Dacă veniţi sau locuiţi deja în această ţară, puteţi face liniştiţi tot ce vă  dictează bunul simţ şi nu aveţi cum să greşiţi.

Dacă, de pildă, o relaţie cu un neamţ include respectul dumneavoastră pentru acea persoană (fie că este vorba de coleg de serviciu, părinte al copilului cu care se joacă fiul dumneavoastră sau vecin), relaţia va decurge în mod armonios; şi celălalt vă va trata cu acelaşi respect. Dacă veţi face mereu un pas către interlocutor, ascultându-l cu atenţie şi lăsându-l să facă următorul pas, apoi alt pas şi tot aşa, relaţia se va consolida de la sine.

Nu adresaţi întrebări personale

Este o dovadă crasă de impoliteţe dacă adresaţi întrebări personale unui german, de la primele întâlniri. Nu aplicaţi aici modul de relaţionare pe care ni l-am însuşit în România, unde întrebările cu caracter personal curg pe badă rulantă chiar din partea unor persoane cu educaţie solidă. Nu întrebaţi pe cineva câţi ani are, unde lucrează (cât câştigă – nici atât!, nici între prieteni nu se pune această întrebare), dacă stă cu chirie sau este proprietar (cel puţin nu “din prima”, întrebarea se poate pune doar atunci când are loc o discuţie despre locuinţe).

Este, de asemenea, o dovadă de impoliteţe dacă întrebaţi de ce într-un cuplu cei doi parteneri poartă nume diferite, chiar dacă sunt de mulţi ani împreună şi au copii. În Germania există mai mulţi copii cu câte un părinte sau cu părinţii separaţi ori purtând nume diferite (chiar dacă sunt căsătoriţi), decât cei cu “familia clasică” (ca-n România).

Nu vă miraţi cu glas tare atunci când părinţii copiilor pe care îi cunoşteţi se recomandă “prieteni” sau chiar spun că locuiesc separat, deşi formează un cuplu. De asemenea, nu vă miraţi că părinţii unui copil pe care-l ştiţi lucrează şi locuiesc în oraşe diferite şi se vizitează doar la sfârşit de săptămână.

Recomandări

La orice prezentare spuneţi-vă mai întâi numele, vârsta, profesia şi dacă aveţi sau nu copii. Cine vrea poate spune dacă este căsătorit sau nu. În orice caz, aceasta este „ordinea” nescrisă, întâi copiii şi apoi starea civilă (străinii spun mai mereu invers, cum au învăţat acasă, mai ales cei proveniţi din ţări cu familii tradiţionaliste).

Când cineva vă povesteşte că are copii, puteţi întreba ce vârste au şi dacă merg la gradiniţă, în cazul preşcolarilor. Pentru alte amănunte, mai lăsaţi să treacă ceva timp.

Cu părinţii mai distanţi se discută numai despre copii (educaţie, cursuri, program), nu alte probleme personale. Se discută chiar foarte mult despre educaţie şi copii, fiindcă nemţii se informează, citesc mult pe aceste teme, îşi duc copiii la diferite activităţi. În plus, există mai multe concepte despre educaţie şi fiecare curs, grădiniţă, şcoală are ofertele sale.

Cu persoanele pe care nu le cunoaşteţi prea bine sau le vedeţi pentru prima dată şi nu găsiţi un subiect pentru o convorbire “de politeţe”, subiectul “Vremea” este foarte bun. Este un subiect de conversaţie bun şi între colegii de muncă, la o pauză de cafea sau în locurile speciale pentru fumat.

Nemţii au nevoie de timp

O legătură de prietenie cu o persoană născută şi/sau educată în şcolile germane are nevoie de timp ca să se înfiripe. Oamenii vă observă atent, uneori chiar şi un an sau mai bine, până începeţi să vă vizitaţi şi să vă întâlniţi “în particular”. Dar când apare o asemenea legătură, vă puteţi baza pe ei în orice moment şi astfel de relaţii durează în general toată viaţa. Dar nu uitaţi să îi sunaţi din timp în timp (evident, fără a vorbi zeci de minute, ca în România: aici de obicei se stabileşte la telefon doar următoarea întâlnire) şi fiţi rezervaţi, adică respectaţi-le intimitatea şi libertăţile pe care le au.

La fel de important este să vă ţineţi cuvântul dat!

Întâlnirile se stabilesc de obicei cu mult timp înainte, cel puţin o săptămână (în unele cazuri merge şi cu doar 2-3 zile înainte). Desigur, puteţi încerca să vă întâlniţi şi spontan după ce omul înţelege că această manieră de relaţionare este una specific românească.

Cum să ne cultivăm şi noi respectul de sine?

Cultivarea respectului de sine reprezintă „combustibilul” pentru a ne spori încrederea în noi, de care avem nevoie pentru a căpăta forţa de a răzbate printre străini. Creşterea acestui respect nu este întotdeauna o misiune uşoară. Cum am putea să ne cultivăm respectul de sine, venind dintr-o societate de la care am învăţat că trebuie să renunţăm la multe? Cum putem să ne schimbăm optica învinsului dacă la serviciul avut în ţară ni s-a repetat mereu că trebuie să muncim chiar dacă nu suntem mulţumiţi de condiţiile de lucru sau de salariu?
Vom oferi aici câteva soluţii, inspirate din mentalitatea germană:
  • Chiar dacă aţi învăţat acasă că trebuie să vă ocupaţi mai întâi de ceilalţi din familie (mulţumindu-vă cu faptul că ei sunt fericiţi), începeţi să vă gândiţi şi la dumneavoastră. Rezervaţi-vă zilnic timp pentru o activitate preferată (puteti scrie pe hârtie un program, ca să aveţi siguranţa că nu veţi mai ceda în faţa celor dragi, protejându-le lor comoditatea);
  • Împărţiţi şi celorlalţi membri ai familiei mici sarcini pentru a vă uşura munca (pentru copii este chiar necesar şi educativ să ajute în gospodărie);
  • Învăţaţi să spuneţi NU şi acasă, şi la serviciu. Copiii dumneavoastră vor învăţa oricum acest comportament (de a refuza ceea ce nu le place), la grădiniţă şi la şcoală. Această concepţie germană ajută micuţii să devină puternici;
  • La lucru spuneţi pe un ton civilizat când vă simţiţi nedreptăţit(ă), încercaţi să rezolvaţi problemele apărute prin dialog. Nu acceptaţi sarcini care nu vă aparţin (şi care nu corespund fişei postului) doar fiindcă altcineva vrea să scape de ele;
  • Oricare va fi comportamentul celorlalţi faţă de dumneavoastră, nu uitaţi nici o clipă că aveţi drepturi egale cu ei. Aici, faptul că aţi crescut cu o altă mentalitate poate avea şi mari avantaje. De exemplu, nemţii se specializează doar pentru ceea ce vor lucra şi atât. Fiecare ştie să rezolve bine „bucăţica” lui, dar cu greu veţi întâlni persoane care să poată vedea o situaţie în ansamblul ei şi să poată da soluţii de la acest nivel.

* Notă: Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu