Motto: "Românul se făleşte cu averea lui, neamţul şi-o ascunde"
octombrie, 2012
Dacă vreţi să vă integraţi în peisajul german, uitaţi unele dintre obiceiurile moştenite din România
Banala întrebare “Cât câştigi?” este una dintre cele mai mari gafe pe care o puteţi face în relaţia cu germanii. Practic, când auzi ce discută nemţii între ei, poţi avea senzaţia că aici nimeni nu are bani! Germanii urăsc musafirii nepoftiţi, care nu îşi anunţă vizita cu câteva zile înainte. Nemţii supăraţi nu-i înjură pe cei care le-au cauzat supărarea, aşa cum fac românii, ci discută cu aceştia prin intermediul avocaţilor.
Germanii sunt şocaţi de unele obiceiuri româneşti, precum efectuarea vizitelor neaşteptate, stabilirea unor relaţii excesiv de apropiate cu colegii de serviciu sau adresarea ingenuă a unor întrebări care privesc intimitatea interlocutorului. Astfel, în Germania nu trebuie să întrebaţi niciodată despre veniturile persoanei cu care vorbiţi sau despre cât a costat vacanţa din care tocmai s-a întors. Mai mult, este contraindicat să daţi buzna la uşa cuiva din Germania fără să stabiliţi data şi ora cu câteva zile înainte. Un alt sfat important este să nu vă trageţi de şireturi cu angajaţii unor firme germane (chiar dacă aceştia provin din Romania), cu care trebuie să rămâneţi doar în sfera relaţiilor de afaceri. Când sunteţi invitaţi la o familie germană, nu duceţi cadouri costisitoare, fiindcă nemţilor nu le place să se simtă obligaţi faţă de cineva. O sticlă de vin şi un buchet de flori sunt suficiente.
Uitaţi obiceiurile din ţară
Dacă vor să se integreze în Germania, românii trebuie să înţeleagă mai întâi mentalitatea oamenilor acestei ţări şi „să uite” multe dintre obiceiurile de acasă. În caz contrar, nu vor „reuşi” decât să facă gafă după gafă şi să se izoleze.
Dacă pentru mulţi români obiceiurile germane nu par ieşite din comun (se înscriu în limitele bunului-simţ, care este apreciat în orice ţară din lume), alţi români nu fac decât să calce încontinuu pe bec şi să se întrebe apoi de ce germanii îi tratează cu răceală. Obişnuitele replici la venirea în Germania „păi în România situaţia asta se rezolva aşa…, nu ca aici” nu vă ajută cu nimic. Dimpotrivă, astfel de stereotipuri mentale vă blochează gândirea şi vă fac să greşiţi.
De altfel, în ceea ce priveste concepţiile româneşti despre modul în care este structurată societatea, despre relaţiile cu banca dar şi cu funcţionarii publici, despre sistemul de învăţământ etc., uitaţi tot ce ştiţi din România. Acesta este sfatul celor veniţi în Germania de zeci de ani. Şi aceasta pentru că aici este altă lume, cu alte obiceiuri şi mentalităţi.
Sigur, nici mentalitatea nemţilor din România nu se potriveşte sută la sută cu cea a nemţilor din Germania. Iar anumite mentalităţi şi obiceiuri diferă de la un land la altul, însă în acest caz diferenţele sunt mult mai mici.
Vă prezentăm, în continuare, o serie de observaţii şi sugestii făcute de domnul C. Schmidt, cititorul site-ului nostru, căruia îi mulţumim şi pe această cale. Aşteptăm şi punctele dumneavoastră de vedere, pe care le puteţi adăuga prin intermediul comentariilor la acest text.
Nu vă vărsaţi năduful prin înjurături!
- Mulţi români sunt foarte emotivi, „se încing” repede şi se pierd, de multe ori, în amănunte. Acest stil este extrem de dezagreabil în Germania.
- Trebuie trasată o linie clară între:
- o „prietenie” între colegii de serviciu (relaţiile amicale de la job reprezintă cu totul altceva decât ceea ce înseamnă prietenia „în particular”);
- o prietenie, în adevăratul sens al cuvântului;
- o “prietenie” prin internet – corespondenţa pe anumite teme de interes comun.
Din păcate, românul nostru începe să le bulibăşească – cum se spune – , ceea ce reprezintă o greşeală foarte mare. Nemţii fac întotdeauna aceste fine diferenţe.
3. Românii acceptă foarte greu o altă părere şi cred că „a-şi vărsa năduful” (uneori prin înjurături) reprezintă singura soluţie de rezolvare a unui conflict. Neamţul, în schimb, vede altfel problema. El nu se pierde în discuţii inutile, contradictorii, atunci când interlocutorul are altă părere. Aceasta, exceptând cazurile în care este vorba de jigniri, de încălcări ale dreptului de proprietate, de accidente etc. Dar şi în astfel de situaţii germanul nu înjură, ci vorbeşte cu cel care l-a supărat prin intermediul unui avocat.
4. În Germania, politica se discută numai într-un cadru organizat (de exemplu în cadrul structurilor sindicale) sau în particular, doar între cei „de-ai casei”, incluzând aici şi prietenii foarte apropiaţi. La serviciu se fac cel mult câteva remarci generale – „iar ne-au scumpit ăştia benzina” sau „iar ne-au mărit impozitele”. Dar nu se discută politică la serviciu. Se evită acest lucru, tocmai pentru a nu crea controverse. De altfel, şeful ştie una şi bună: la serviciu eşti ca ca să lucrezi, nu ca să faci politică! De asemenea, la locul de muncă trebuie evitate discuţiile interminabile, cu reacţiile emoţionale aferente.
Să ne dăm mari sau să fim discreţi?
Mulţi dintre români, chiar şi atunci când vin în Germania unde oamenii sunt atât de discreţi, încearcă să se laude cu tot ceea ce au, şi poate şi cu ceea ce nu au. Faţă de românul care „se dă mare”, neamţul este la polul opus: caută întotdeauna să ascundă pe cât posibil situaţia lui materială reală, chiar minţind în această privinţă.
De exemplu, el poate spune că a moştenit un apartament sau o casă (pe care le-a cumpărat) sau că a obţinut de la dealerul său auto un rabat fantastic de 29% când şi-a cumpărat noul BMW, din suma de plată fiind scăzută şi valoarea maşinii vechi pe care a dus-o acolo.
Practic, când auzi ce discută germanii între ei, poţi avea senzaţia că aici nimeni nu are bani!
Chiar şi pentru excursiile extrem de scumpe pe care le fac, nemţii au o explicaţie simplă: a fost o ofertă pe care au prins-o în ultimul moment. Unii – care aleg destinaţii foarte scumpe şi pentru care biletele se vând cu un an înainte – , pretind că au plătit sume mult mai mici decât în realitate, şi că au cumpărat excursiile doar cu o lună înainte!
Deşi ştiu foarte bine cum stau lucrurile în realitate, colegii îl felicită pe „norocos”, în mod formal. Acest mod de a minţi este un fel de a spune „vreau să spun unde mă duc în concediu, dar nu vreau să spun cât am plătit pentru asta” şi se acceptă. Este modalitatea de a le închide gura celor care ar întreba: „Şi cât costă vacanţa ta?”.
Nu toţi oamenii amabili vă sunt şi prieteni
Câteva conversaţii purtate din amabilitate nu trebuie confundate cu prietenia! Indiferent însă de natura relaţiilor cu o familie de germani (cunoştinţe sau prieteni), vizitele neanunţate nu sunt acceptate! Sfera privată (timpul petrecut cu familia) este sacră şi aproape tabu. Sigur că, atunci când s-a ajuns la un anume grad de prietenie cu o familie de nemţi, se fac şi vizite reciproce, dar numai anunţate cu câteva zile înainte. Vizitele inopinate sunt dezagreabile şi constituie o surpriză garantat neplacută, în condiţiile în care în nici unei familii germane nu-i lipseşte planificarea activităţilor şi a timpului liber.
Atenţie la limbaj: cine plăteşte la cafenea?
Invitaţiile acasă nu se fac cu prea mare uşurinţă; mult mai uşor se fixează întâlniri în oraş, la o cafenea sau un restaurant. Dar şi aici, familia de români venită de curând în Germania trebuie să fie atentă: „Wann gehen wir einmal gemeinsam in die Stadt essen?” nu înseamnă că respectiva familie germană te-a invitat la restaurant, ci înseamnă că fiecare plăteşte pentru el.
Însă este cu totul altceva când se spune „Ich würde Sie gerne in die Stadt zum Essen einladen“. Cuvantul „einladen” este o invitaţie. Şi atunci, se poate pleca de la ideea că respectivul care te invită plateşte toată consumaţia.
Românii vor „să se tragă de şireturi” cu partenerii de afaceri germani
Atunci când ai relaţii de afaceri cu o firmă din România şi mergi acolo de câteva ori, unii confundă amiciţia de convenienţă, de business, cu prietenia cuiva cu care „se trag de şireturi”, motivând naiv: „Ne cunoaştem”. Dacă firma germană trimite un angajat născut în România (care, în cele mai multe cazuri, a părăsit ţara în copilărie, fiind format în şcolile germane) – avantajul lui fiind cunoaşterea limbii române –, acest angajat este întâmpinat cu şi mai multă lipsă de precauţie: „Doar e de-al nostru!”, par să spună angajaţii români care încearcă să-l descoasă, începând, bineînţeles, cu binecunoscuta întrebare: „Cât câştigi?”
Aceştia nu-şi dau seama de gafa făcută nici după reacţia interlocutorului lor (care oricum nu va spune o sumă), continuând să-l hărţuiască cu întrebări sau „să se uite urât” la el, pentru că nu vrea să răspundă la întrebare. Aşadar, pentru unii angajaţi din Germania deplasările în interes de serviciu în România pot fi extrem de neplăcute. Indiscreţia este acut resimţită chiar şi de cei născuţi în România, dar educaţi în Germania, şi care nu sunt obişnuiţi cu acest mod de comportare românesc.
Reguli clare pentru deplasările în România
„Mulţi dintre românii cu care colaborăm nu înţeleg de ce nu-i vizităm acasă, este greu să le explici – fără să se supere – că firma îţi interzice acest lucru precum şi faptul că nu-i putem primi decât cel mult în restaurantul hotelului! Orice întâlnire cu partenerii noştri în afara orelor de program trebuie să fie anunţată la şefilor noştri, împreună cu tema întâlnirii. De altfel, firmele germane care îşi trimit oamenii în delegaţie au reguli clare: dacă omul este căutat la recepţie sau restaurant de către unul dintre partenerii români, iar tema este una personală, angajatul este obligat să-i spună foarte clar că din păcate are alt program şi în zece minute trebuie să plece. Sigur că pentru unii dintre români aceste comportamente par lipsite de logică, însă angajaţii germani nu fac altceva decât să-şi respecte prevederile contractului de muncă. La fel de greu de explicat este de ce nu acceptăm cadouri scumpe, ci numai pe cele simbolice, de câţiva euro”, ne-a mai explicat dl. C. Schmidt. Pentru cineva care trăieşte în România sau pentru un român venit de puţin timp în Germania aceste reguli „de fier” pot părea de neînţeles.
Să mori de grija banilor altora este o dovadă de „caracter problematic” şi o „impoliteţe crasă”
De altfel, gafa cu „Cât câştigi?” este poate una dintre cele mai des întâlnite în cazul românilor care vin în Germania. Cei întrebaţi nu sunt doar românii aflaţi de multă vreme aici, dar şi nemţii cu care românii nou-veniţi intră în contact: agenţii de asigurări, cei care intermediază închirierea locuinţei etc. Din păcate, cei care adresează astfel de întrebări nu realizează penibilul situaţiei nici când interlocutorul zâmbeşte forţat şi încearcă să se eschiveze. Unii primesc un răspuns pe măsură: „Dar de ce, aveţi probleme cu finanţele? Vreţi să vă recomand o bancă bună?”
Alte greşeli majore: critica, generalizările, datul din coate
O altă meteahnă a românilor nou-veniţi în Germania ar fi obişnuinţa de a generaliza. De exemplu, faptul că unul dintre vecinii germani bea prea mult nu se poate generaliza: „Nemţii sunt beţivi!”. Un alt obicei care nu este privit cu ochi prea buni de germani este obiceiul românilor de a critica. De exemplu, atunci când merg în vizită la cineva: „Ştiţi, nu zic că mobilele dvs. nu sunt frumoase, dar dacă aţi vedea ce mobile funcţionale şi ieftine am luat eu de la firma X…!”
“Când sunt proaspăt venit într-o ţară, nu mă apuc să critic stările de lucruri din ţara cu pricina – care, după părerea mea, ar fi anapoda – atunci când vorbesc cu vecinii, cu colegii de serviciu, cu eventualii noi prieteni. Cu alte cuvinte, este nevoie de foarte mult tact! Chiar dacă interlocutorul neamţ le-ar da dreptate celor care procedează astfel, atunci când cei care încep să critice nici nu vorbesc atât de bine germana, li se urcă la cap multor nemţi. Oricum, nu se pot prinde rădăcini peste noapte într-un serviciu sau într-o nouă societate. Tu, cel venit, care nu care eşti acasă, trebuie să fii mai înţelegător, mai ingăduitor, nu viceversa. Nu este vorba să fii servil, să fii linguşitor etc. NU. Este vorba pur şi simplu de a-ţi cunoaşte interesele proprii într-o nouă societate”, atenţionează dl. C. Schmidt.
Acesta este de părere că, dacă o iei pe latura „lasă să vadă că nici noi, romanii, nu suntem proşti!” – şi critici dând din coate de la bun început – , te izolezi, adică vei fi evitat de germani: „Rămâi atunci în cercul tău de români, ceea ce nu este un câştig foarte mare pentru cei care doresc să se integreze, dar care nu reuşesc să se înţeleagă cu familiile germane”.
De altfel, nu doar comportamentul, dar şi „faţada” contează mult în Germania – adică modul cum eşti îmbrăcat – decent, ordonat – nu exagerat de modern (sau mai ştiu eu cu ce haine de firmă), dar nici şleampăt. Aspectul contează mult mai mult decât în Romania!
Germanii nu vor cadouri scumpe, deoarece acestea îi îndatorează
Un alt exemplu de mentalitate total diferită se referă la lucrurile care se dau drept cadou. Multe familii de români s-au plâns că, după ce au fost invitaţi la domiciliul unor familii germane, acestea şi-au schimbat total atitudinea faţă de ei, devenind deodată distante.
Când povestesc însă cum au cumpărat ei cadouri de zeci de euro „ca să nu creadă nemţii că suntem sărăntoci”, motivul pentru care relaţiile „s-au răcit” devine evident, pentru cine cunoaşte mentalitatea germană. Astfel, 50-60 de euro este o sumă exagerată chiar şi pentru o aniversare, ea justificându-se doar dacă este vorba despre o sărbătoare deosebită.
Mai multe sticle de vinuri scumpe, buchete de flori costisitoare (25-30 de euro) sau cine ştie ce aranjamente florale deosebite nu pot fi o supriză plăcută pentru o familie germană. Motivul e simplu: nimic nu-i displace mai mult neamţului decât să-l sileşti să simtă că, vrea-nu-vrea, are dintr-o dată nişte obligaţii faţă de tine.
Semnalul pe care îl primesc gazdele este acela că, la rândul lor, vor trebui să cumpere la un moment dat lucruri la fel de scumpe şi toată această situaţie le devine neplăcută. Nici un neamţ nu este dispus să dea atât de mulţi bani pentru o simplă vizită. Ducând astfel de cadouri costisitoare în vizite, pe care gazdele nu vi le pot refuza, familia germană simte că, dintr-odată, are nişte obligaţii faţă de dumneavoastră.
Aşa că, dorind să arate cât de generoşi sunt, românii nu fac altceva decât să bruscheze relaţia care se înfiripă. În astfel de cazuri, când o familie germană vă invită la masă, acasă, un mic buchet de flori şi/sau o sticlă de vin sunt suficiente. Puteţi adăuga, dacă sunteţi patrioţi, mici cărţi sau broşuri despre România, astfel încât gazdele cu mai puţine cunoştinţe de istorie şi geografie să afle că nu proveniţi totuşi dintr-o ţară bananieră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu