DESPRE BUNUL SIMŢ, AL FIECĂRUIA.

GUEST POST BY MARIUS ŢURLEA

De unde nevoia de a creiona limitele bunului simț? Ce e bunul simț? E același pentru toți sau e atât de relativ încât ne revoltă într-o mai mare sau mai mică măsură când considerăm că a fost încălcat? Mi-am pus întrebarea asta în urma unei discuții interesante la care am ajuns, probabil pentru că, într-un fel sau altul, cer astfel de discuții, le caut ca să înțeleg și să mă înțeleg mai bine.

 O astfel de discuție a pornit după ce mi-a fost adus în atenție curajul sau lipsa de bun simț sau de lipsa de cunoaștere a penibilului a unei femei care a postat pe Facebook o poză cu ea în costum de baie. Era lesne de văzut că femeia a cărei vârstă nu o știu, nu se înscria în măsurile a ceea ce, în zilele noastre s-ar putea numi o siluetă perfectă. Nu știu dacă avea sânii lăsați în urma unei sarcini sau a mai multora sau din nenorocul unei moșteniri genetice care nu a făcut-o să se înscrie în tiparul nu chiar permisiv al minților noastre. Nu avea deloc silueta unei femei pe care o majoritate substanțială a oamenilor ar aprecia-o. Nu știu dacă femeia are formele pe care nu puțini nu vor să le vadă, în urma unei boli care a făcut-o să ia în greutate mai mult decât scrie un doctor sau studiu că ar fi normal.

 Am discutat în jurul postării, cel puțin eu, mânat de neînțelegerea mea de unde vine până și nevoia de a îți fi atrasă atenția asupra unui astfel de curaj de a posta o poză cu tine, într-un costum de baie, deși ești conștient sau nu de formele care nu se înscriu în ceea ce a ajuns să numim o talie și un aspect normal și plăcut. Dacă ești conștient, ce e de discutat în legătură cu faptul că nu ai o problemă atât de mare cu corpul tău, indiferent de motivele din care nu se înscrie în marjele bunului simț sau al normalului și nu te chinuie bunul simț că ai putea dezgusta oameni poate mai frumoși sau mai urâți, dar care aleg să nu dezguste, din bunul simț care e atât de relativ și poate ascunde, de fapt, rușinea? cu corpul tău, așa cum e el.

 De ce e mai normal și mai decent și mai ușor de apreciat că cineva nu își arată corpul, mai plăcut sau mai puțin plăcut, deși în primul caz, chiar ne dorim să îl admirăm, în comparație cu faptul că cineva nu are o problemă nici cu corpul lui, nici cu simțămintele pe care ar putea să le stârnească fața de orice privitor, ori pe plajă, unde e normal să apari în costum de baie și cu o doză de efort, putem accepta că cineva nu arată chiar ca într-o revistă, ori pe Facebook, unde, deja bunul simț poate fi încălcat.

 Am găsit de apreciat gestul femeii care, conștient sau nu, denota acceptarea corpului ei și a comentariilor grăite sau păstrate în gând despre relativitatea bunul ei simț. Deși efectul relativității bunului simț nu are un impact atât de mare încât ar putea deveni o problemă de luat în considerare, am găsit interesant simplul fapt că sunt momente în care se simte nevoia să se atragă atenția, cu un vag sentiment de amuzament, asupra a ceea ce unii dintre noi nu pot face, reținuți de un bun simț care nu ne ajută, în schimb, să nu ne amuze și să nu mai comparăm. 

De ce e mai ușor să ne amuze, să ne mâne să arătăm cu degetul în speranța unei alăturări în amuzament sau dezgust, pe seama unui persoane, decât să încercăm să vedem dezinvoltura sau chiar să apreciem încercarea sau ușurința ei de a nu își face complexe în legătură cu silueta, lucru care ar împovăra inutil psihicul persoanei respective?

 Cred că preferăm să îl împovăreze pe al ei decât pe al nostru sau suntem invidioși că nu putem să nu fim împovărați de ceva ce pe alții nu îi interesează. Și-uite-așa, mi-am amintit un exemplu care te pune pe gânduri în ceea ce privește bunul simț, relativitatea lui și a normalului, care, după părerea mea, ni-l impunem în măsura în care ne convine fiecăruia: de ce nu te simți în largul tău pe plajă dacă ai fi îmbrăcat în lenjerie intimă, sutien și chiloți, dar te-ai simți perfect în regulă dacă materialul din care e făcut același sutien și chiloți ar fi unul pentru un costum de baie, în condițiile în care se ascunde și se vede tot atât? Pentru că normalul și bunul simț ni-l alegem și e mai ușor să-l alegem din neputințele noastre decât din libertatea pe care ne-o îngrădim de multe ori cu atâta ușurință, mai ales dacă normalul și bunul simț e unul care ne convine și la care achiesează și alții. Și cum noi ni-l alegem, așa și-l poate alege și celălalt. Numai că diferă marjele, marje pe care nu întotdeauna le putem depăși, probabil pentru că d’aia le-am stabilit.

 Dar când celălalt le poate depăși, cel puțin eu încerc să nu mă simt revoltat sau amuzat cu o urmă de satisfacție, prin comparație a bunului simț sau a siluetei, pe seama cuiva care poate să mai depășească un pic limitele care, de fapt, ni le impunem și, câteodată, nu conștientizăm că ne îngrădesc. Ba, dimpotrivă, să apreciez și să mă bucur pentru cel ce reușește. Beethoven spunea că singura formă de superioritate pe care o recunoaște este bunătatea, pe când noi încercăm să recunoaștem relativa inferioaritate a bunului simț, probabil pentru că e mai la-ndemână.

Sursa: http://mothersandthecity.ro/uncategorized/despre-bunul-simt-al-fiecaruia-guest-post-by-marius-turlea/

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"