Gânduri, simțiri, trăiri din țară și de peste hotare...

(By Prof. Elena Buzatu / Oroville - California/ USA)

„...Trăim vremuri pe care le percepem ca fiind “împuţite”! Nu ne plac multe lucruri, nu le acceptăm, nu ne acomodăm cu destule, ni se pare că unii oameni au alte principii şi valori, dacă au, iar noi cu totul altele, nu ne plac vânzătoarele pentru că nu sunt amabile, nu ne plac mulţi trecători pentru că scuipă sau mănâncă seminţe pe stradă, ne agresează alţii auzindu-i înjurând, folosind cuvinte vulgare sau obscene, te deranjează unii tembeli care te depăşesc pe linia continuă sau care-ţi “iau fața” la semafor şi te mai şi claxonează, avertizându-te că trec ei pentru că-s grăbiți, ne oripilează gunoaiele înşirate de-a lungul şoselelor, căilor ferate sau după blocuri, ne scot din sărite aşa zişii politicieni care se încaieră la emisiunile televizate crezând că noi suntem tâmpiţi, te îmbolnăvesc vecinii-meşteri care se apucă de dat găuri cu bormaşina exact atunci când vrei să te odihneşti… Dacă stai să analizezi viaţa reală… ajungi la balamuc! Scriu aceste lucruri după ce am citit mesajul prietenei tale care are dreptate, dar căreia nu-i ţin hangul deoarece viaţa e dură, complicată, parşivă, dar… unică! Ştiind acest lucru, trebuie să ne educăm ca să putem trăi în orice condiţii, să visăm şi să iubim dacă simţim asta, să tolerăm pentru a ne proteja nervii, să înţelegem sau pur şi simplu să ignorăm pentru a ne vedea doar de viaţa noastră! Altfel ne alienăm! Este motivul pentru care ocolim pe unii semeni, căutam refugii pentru suflet, căutăm locuri liniştite, pe care le părăsim atunci când ne plictisim de atâta linişte, zăbovim lângă oamenii cu care poţi schimba o vorbă, s.a.m.d. În viaţă sunt două lucruri de ştiut şi de urmat:
1. încerci să te acomodezi cu şeful, cu soţul/soţia, cu locul în care trăieşti, etc. şi e O.K.
2. dacă nu, pleci în altă parte până reuşeşti să obţii ceea ce am spus la punctual 1.
Cam asta-i treaba, dacă tot m-ai întrebat care-i punctul meu de vedere cu viaţa din România!”

„... Îţi mulţumesc din suflet că ţi-ai făcut timp şi mi-ai trimis un mesaj atât de amplu.
Îţi mulţumesc pentru toate gândurile tale bune şi pentru toate sfaturile.
Multe lucruri din cele scrise de tine le gândesc şi eu dar deocamdată nu am găsit resortul care să mă facă să fac primul pas spre mai departe.
Ştiu că niciodată viaţa nu a fost uşoară, că fiecare generaţie are de plătit tributul ei....
Ştiu că nu e uşor nici acasă nici aiurea în lume...
Ştiu că trebuie să fim suport pentru copiii noştri.....
Problema mea e că nu mai am încredere în mine şi în deciziile pe care le iau.
Am avut o perioadă în care ştiam foarte bine ce vreau pentru mine şi copiii mei şi de cele mai multe ori reuşeam să le pun în practică. Şi rezultatul era cel aşteptat.
De la un timp nimic nu se mai leagă. Oricât mă strădui să fac ceva cu cele mai bune intenţii şi cu convingerea că este ceva ce e bine de făcut rezultatul iese pe dos. Şi nu-mi dau seama unde greşesc.
Nu mai ştiu cum să-mi sfătuiesc copiii ca să le fie bine.
Se pare că dacă eşti cinstit şi corect eşti un mare fraier şi orice om cu tupeu va profita la maxim de tine.
Peste tot este promovată nesimţirea, nonvaloarea, tupeul, vulgaritatea şi alte asemenea....
Dacă tu, acel om cinstit şi onest ai curajul vreodată să te opui nesimţirii, incorectitudinii ești pus la zid imediat de mafia nesimţiţilor.
Peste tot fiecare om important şi-a plantat rudele, prietenii, partizanii politici, iar cine n-a fost inspirat să se afilieze, rămâne pe dinafară şi se întâmplă să mai ia şi şuturi în fund...
Eu nu pot să fac faţă la aşa ceva. Pe mine mă doare şi cea mai mică nedreptate aşa că e firesc să mă demoleze complet mocirla în care se zbate acum societatea românească. Iar ceva îmi spune că la fel este pretutindeni în lume. Poate în unele locuri este un pic mai frumos ambalajul, dar esenţa este aceeaşi.
Nu mă regăsesc în societatea de azi. Pur şi simplu. Am alte repere morale, alte valori.
Copii văd şi ei că una le spunem acasă alta se întâmplă în viaţa de zi cu zi şi normal că sunt derutaţi. Şi eu la deruta asta nu am soluţii şi mă doare.
Este atâta minciună şi falsitate în jur că mi se face rău fizic pur şi simplu. Şi toţi depindem de aceşti nimeni care susţin aceasta falsitate şi minciună.
Eu una nu văd ieşirea, nu văd vindecarea.....
Cam asta este starea mea de acum.
Nu ştiu cât voi mai fi aşa.
Încă o dată îţi mulţumesc pentru gândurile tale bune şi îţi doresc din tot sufletul să treci cu bine şi peste această nouă încercare.
Domnul să vă ajute pe toţi şi sper să avem veşti bune despre voi....”

„... Viaţa e grea oriunde te-ai afla! Fie în ţară, unde lucrurile sunt aşa cum mi le descrii, fie în străinătate! Fie în orice altă parte a Pământului! ... Viaţa n-a fost uşoară niciodată pe Pământ! Dacă privim la istoria omenirii, atâtea atrocităţi au avut loc că ne mirăm cum de totuşi s-a mai perpetuat omenirea... o omenire alienată... care se autodistruge... de la apariţia ei pe pământ şi până la sfârşit... şi atunci mi-am pus această întrebare? Noi cei cu oarecare bun simţ din întreaga populaţie a pământului, noi ce facem? În lupta dintre bine şi rău unde ne situăm noi? Suntem noi cumva, noi înşine, promotorii acestor distrugeri, acestor atrocităţi, şi ne dăm mâna cu cei care susţin că răul prevalează totdeauna? Sau suntem noi pionul principal, rotița care în angrenajul total ar trebui să frâneze prin optimism, prin pozitivism, prin credinţa că binele învinge mereu?...”

„...Eu am greşit ...! Şi tu greşeşti! Ştii în ce? În faptul că îi privăm pe copiii noştri de speranţa ”în mai bine”! Le transmitem neputinţa noastră de a mai crede în bine! Le furăm dreptul de a visa într-o lume mai bună! Le ascundem orizontul! Nu facem altceva decât să le punem în faţă un zid de neînvins! De nepătruns! Le frângem aripile! ... Suntem mame! Măcar atâta lucru nu uita! De dragul lor, trebuie să ne autodepăşim frica! Depresia! Şi să le zâmbim! No matter what! Zâmbeşte ...! Chiar dacă forţat, la început... muschii-şi vor reveni... şi zâmbetul se va transforma în ceva ... de viaţă dătător! Copiii noştri au nevoie de aşa ceva, ca venind de la noi! Din noi îşi trag ei seva! Nu uita! Zâmbeşte! Ajunge zilei necazul ei! Hai, găseşte în tine puterea aia infimă, acea sfioasă rază senină, acea sclipire de astru, de stea, de lună plină! Fii cu inima! Nu dispera! Eşti mamă! Învinge-ţi depresia! Te iubesc nespus!...”

„... Într-adevăr a trecut multă vreme..... eu nu mai pot să scriu, este un efort pe care nu mai pot să îl fac.
Fiecare zi o trec la limită. Simt că orice efort în plus mă dezintegrează aşa că mă conserv.
Nu ştiu dacă ceea ce traversez acum este o depresie sau pur şi simplu o luptă pentru supravieţuire.
După cum probabil ştii, în ţară lucrurile au luat-o razna de tot şi eu încerc să nu-mi pierd minţile când văd ce se întâmplă în jur. Mi-am pierdut total încrederea că ţara noastră va mai fi una normală şi sunt foarte îngrijorată pentru viitorul nostru şi al copiilor.
În rest, fiecare zi cu probleme ei....”

"Strada care duce la Viaţă nu este dreaptă! Există o curbă numită Slăbiciune, o alta numită Tristeţe şi cauciucuri sparte numite Deziluzii. Dar cu un motor numit Voinţă, o asigurare numită Credinţă şi un şofer numit Prieten poţi ajunge într-un loc numit Paradis !!! Iubeşte viaţa pentru că este singurul cadou ce nu-l vei primi de două ori.... Viaţa este ca o floare, fiecare zi ce trece, o petală ce cade..... Viaţa este ca o partidă de şah, pentru a câştiga trebuie să sacrifici ceva... O persoană fără prieteni este ca o carte fără pagini... Bătrâneţea este timpul în care scad speranţele şi cresc amintirile... Durerea se uită înapoi, frica se uită în jur, credinţa se uită în sus...." (Facebook)


*  P.S. 
-  In partea de jos a paginii în fiecare zi veți găsi "Romanian Google News" - o sinteză a știrilor de interes general, postate de români pe Google- Lectură plăcută!
-  Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"