De ce nu trăim bine?

Interviu cu Dalailama

 “Doar compasiunea mai poate face această lume să devină mai bună! Daţi-mi voie să vă explic de ce nu merg treburile bine în lume. Uitaţi-vă la copii. Sigur că şi aceştia se pot certa între ei, numai că nu ţin mânie pentru mult timp aşa cum fac adulţii. Cea mai mare parte a adulţilor au un avantaj asupra copiilor, pregătirea teoretică (instruirea), dar care este utilitatea acestei instruiri atunci când omul arată în exterior un surâs frumos în timp ce în interiorul lui ascunde sentimente negative?

    Copiii de obicei nu se comportă aşa! Dacă sunt supăraţi pe cineva îşi exprimă în mod direct şi sincer furia şi cearta se sfârşeşte imediat după aceea, pe loc. A doua zi se pot juca din nou cu persoana care le-a provocat supărarea sau furia. După părerea mea, acesta este modul corect în care ar trebui să decurgă lucrurile, modul natural în care natura fundamental umană ar trebui să ne facă să ne comportăm în situaţii de acest gen.

   Se pare că acestei pregătiri teoretice moderne îi lipseşte ceva! Totul a început acum câteva secole, atunci când şcolile laice şi universităţile au început să se extindă. Biserica era încă destul de puternică şi de respectată în societate. Aceasta transmitea oamenilor o anumită etică şi îi sfătuia să fie buni la suflet, în timp ce instruirea laică se adresa intelectului.

    Odată cu trecerea timpului însă, aceste două instituţii ale statului au sfârşit prin a se îndepărta tot mai mult una de cealaltă, influenţa bisericii în societate diminuându-se treptat. În consecinţă, la un moment dat n-a mai rămas nimeni în societate care să înveţe şi să încurajeze oamenii să-şi dezvolte compasiunea şi dragostea faţă de semenii lor. Familia însăşi devine din ce în ce mai puţin armonioasă, un număr din ce în ce mai mare de cupluri ajungând la divorţ. Nimănui nu-i mai pasă de bunătatea sufletească. În această perioadă sistemul de educaţie se axează prioritar pe dezvoltarea unor forme specifice de inteligenţă. Învăţământul etic sau spiritual a încetat demult să mai însoţească dezvoltarea inteligenţei şi treptat locul astfel rămas liber a fost ocupat de ură şi de emoţiile negative, sentimente care au căpătat proporţii nebănuite în societatea modernă.

    Tot mai multe persoane sesizează un dezechilibru între propria inteligenţă şi propriile sentimente; simt că le lipseşte ceva şi ar vrea să redescopere simplitatea pentru viaţa lor. Şi asta mai treacă-meargă, dar necazul fundamental pare să provină din faptul că nimeni, niciodată, nu a învăţat aceste persoane să cultive starea de calm şi sentimentul de fericire. Nu avem nici cea mai mică idee despre cum să încetinim sau să întrerupem fluxul ideilor şi gândurilor noastre. Nu mai avem linişte interioară. Nu mai ştim nici măcar să respirăm cum trebuie. Toate aceste informaţii lipsesc din sistemul nostru de învăţământ şi în consecinţă şi din educaţia noastră.

   Ceea ce lipseşte în mod fundamental este etica pură, liberă de orice formă de religiozitate. Cu ajutorul ştiinţei şi în special al medicinei, cred că am putea să punem bazele unui cod de etică pură, fondat pe calităţile pozitive de bază, absolut necesare fiinţei umane în viaţa sa normală, laică.

    Un cod moral fără conotaţii religioase.

    Religia este utilă acelor persoane care îi recunosc valoarea şi care doresc să urmeze un parcurs spiritual în viaţă. Dar fiinţa umană poate supravieţui şi se poate descurca binişor pe durata vieţii şi în absenţa religiei. Nu se ştie cum se vor descurca după această viaţă, dar... fiecare este liber să gândească cum crede de cuviinţă!

    Ştiinţa ar trebui să-şi fondeze teoriile etice pe principiul dragostei, al compasiunii, al respectului faţă de toate fiinţele de pe pământ şi mai ales pe acela de a nu face rău nimănui. Până şi animalele prezintă aceste elemente în modelele lor de comportament. Am putea începe să studiem comportamentul animalelor în acest sens. Chiar şi animalele sunt oneste şi sunt capabile să aprecieze onestitatea noastră. Dacă arăţi unui animal ceva apetisant într-o mână, în timp ce ascunzi un bici în cealaltă, creatura va înţelege imediat ce intenţii ai. Cu toate acestea animalele nu au studiat religia şi nici nu au citit constituţia. Natura a fost aceea care le-a dotat cu capacitatea de a discerne. La fel ar trebui să se întâmple şi cu fiinţele omeneşti.

    Pentru a crea o lume mai bună şi mai fericită, trebui să adoptăm o dublă strategie . În primul rând trebuie să renunţăm la ideea de a transforma sau de a recupera generaţia prezentă. E inutil întrucât este deja puternic contaminată cu vicii. În acest mod ne vom putea concentra într-un mod mult mai util şi mai eficient energiile către generaţia de tineri.

    În al doilea rând trebuie să începem să acţionăm imediat pentru reducerea drastică a nivelului de poluare. În orice caz, cred cu toată sinceritatea că cea mai urgentă prioritate a noastră ar trebui să fie pregătirea unei strategii pe termen lung care să aibă drept scop îmbunătăţirea stării populaţiei globului axată pe educaţia generaţiilor viitoare.

        O persoană de una singură, nu poate schimba lumea, de aceea cel mai bun lucru pe care îl putem face este să începem să ne gândim cum putem să devenim mai buni, fiecare dintre noi în parte.

    Mi se pare foarte simplu. În primul rând este important să devenim conştienţi că suntem parte din natura ce ne înconjoară. La urma urmei, tot natura va fi mai puternică decât fiinţă umană, cu toate armele ei nucleare cu tot, cu toată aparatura, tehnologia şi ştiinţa, acumulate până în prezent. Dacă soarele dispare, sau dacă temperatura terestră se schimbă chiar şi doar cu câteva grade, atunci chiar că am dat de necaz!...

    Aprofundând această temă, trebuie să recunoaştem că deşi suntem parte din natura înconjurătoare, mulţumită inteligenţei noastre putem să controlăm şi chiar să schimbăm unele lucruri, cel puţin până la un anumit nivel. Între miile de specii de mamifere trăitoare pe pământ, noi, fiinţele umane avem o enormă capacitate de a altera natura. Ţinând cont de acest lucru avem o dublă responsabilitate.

    Din punct de vedere moral, ca fiinţe dotate cu o inteligenţă superioară, suntem noi cei care trebuie să avem grijă de lumea în care trăim. Celelalte vieţuitoare de pe pământ, nu au mijloacele necesare pentru a proteja sau salva planeta.

    Cealaltă responsabilitate a noastră este aceea de a remedia imediat gravele situaţii de degradare a mediului cauzate de comportamentele umane aberante. Am poluat într-un mod inconştient şi nemăsurat planeta cu produse chimice şi deşeuri nucleare, consumând, ca persoane egoiste, multe dintre resursele sale naturale.

    Omenirea trebuie să-şi asume responsabilitatea de a remedia şi de a proteja lumea în care trăim. Şi bineînţeles că atunci când spunem “omenirea” sau “societatea”, este evident că iniţiativa trebuie să aparţină fiecărui individ în parte. O comunitate nu este altceva decât suma indivizilor care o compun. Este total greşit să aşteptăm ca iniţiativa în acest sens să vină din partea guvernului sau chiar a lui Dumnezeu. Microcosmosul şi macrocosmosul sunt interdependente. Asta înseamnă că fiecare individ poartă responsabilitatea schimbării. Orice schimbare majoră în lume depinde de comportamentul nostru individual.

    Raportându-l la scara istoriei, acest secol a adus schimbări foarte radicale şi neprevăzute. Un secol este scurt... doar trei generaţii. În zilele noastre, lumea este tot mai conştientă de faptul că ceva nu-i în regulă deloc cu stilul nostru de viaţă actual şi înţelege că acest sistem nu funcţionează aşa cum ar trebui.

    Generalizând se poate spune că această conştiinţă este mai răspândită printre naţiunile cu un nivel de dezvoltare economică şi industrială mai ridicat, deoarece locuitorii acestor ţări au înţeles că frustrarea intelectuală este tot mai prezenta în societatea lor ca şi consecinţă a dezvoltării conştiinţei sociale, apărută tocmai în urma dezvoltării economice.

    În ţări precum India sau China, marea majoritate a populaţiei se afla însă, sub pragul de sărăcie. Ce semnificaţie poate avea pentru aceste persoane ecologia? Dacă supravieţuirea lor depinde de vânzarea lemnului, cum poţi să le spui oamenilor din zonele rurale să nu mai taie pădurile? Cum poţi să le spui oamenilor străzii, care dorm prin boscheţi să nu-şi mai facă nevoile pe unde apucă? Cum poţi să le vorbeşti despre igiena personală celor fără adăpost şi celor săraci lipit-pământului?

    Persoanele trebuie mai întâi să depăşească pragul nevoilor primare, pentru a reuşi să atingă un anumit nivel de evoluţie mentală. Abia odată cu satisfacerea propriilor nevoi primordiale, sunt capabile să înţeleagă din proprie experienţă, că bunurile materiale nu sunt suficiente pentru a genera şi a menţine o stare de fericire. Ele trebuie să înţeleagă că în ciuda faptului că beneficiază de tot confortul şi de toate utilităţile, în ciuda buzunarelor pline de bani şi a unui PIB care creşte constant în fiecare an, nu reuşesc nici acum să atingă starea de fericire. Oamenii trebuie să înţeleagă că singurele cauze ale stării noastre de nefericire, sunt dorinţele, poftele şi ambiţiile noastre nestăvilite, nevoile noastre, care nu se mai termină niciodată...”

Traducere din “ Tenzin Gyatso, the Fourteenth Dalai Lama” , 1990 Fabien Quaki

Originally published by Wisdom Publications, Inc.